mereu intrebari..

-
Cum sa am curaj a sa speak my mind in lumea mare cand nu am curaj(sau voie.. sau nesimtirea necesara..) sa spun ce cred in cercuri mult mai inchise.. in care ceea ce as spune cu siguranta nu ar fi gresit...

Cat de mare e greseala ca nu reusesc sa accept un om al carui cel mai mare pacat e faptul ca nu ii accepta pe ceilalti(ponegrindu-i, chinuindu-i cu vorbe, ridiculizandu-i)?

Comentarii

Anonim a spus…
sa nu accepti un om e ok, sa nu accepti pe nimeni-abia atunci ar trebui sa iti pui niste intrebari.

si treaba cu speak ur mind e cu doua taisuri. e bine sa stii cand sa taci. si e ok si sa nu ai curaj. intotdeaua cel mai ok e sa fi tu. si daca asta inseamna sa nu spui ce crezi in cercuri mici sau mari,e ok.esti ok.esti tu.
21/1/08 15:58
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Și eu.

-
A fost o vreme în copilăria mea când mergeam des la tot felul de activități sportive, toate organizate de un singur instructor. Primăvara și vara mergeam la tenis și înot. Când se făcea prea rece și ploios ca să batem mingea, făceam un fel de gimnastică la aparate într-o sală de lângă terenul de tenis. Iar iarna eram la schi în fiecare sâmbătă dimineața. Ne trezeam foarte devreme și ne duceam în Livada Poștei, de unde ne ridica un microbuz doldora de echipamente și copii. Mi-era groaznic de lene și nu o dată am avut discuții cu mama despre cum nu trebuie să te lași de o treabă începută doar fiindcă e greu. Dar pe pârtie nu mai era niciodată greu. Eram îndrăgostită de schi, de faptul că eram singură cu schiurile și nu avea cine să mă vadă și să mă judece, de senzația aparentă a lipsei de control atunci când aluneci pe pistă în jos și de viteza eliberatoare. Nu-mi era deloc frică, ceva cu totul nou pentru mine. Era locul în care puteam să îmi dau drumul din strânsoarea în care mă țineam...
Continuare »

Exercițiu de imaginație

-
Să zicem că suferi de-o boală . Din afară, nu pare foarte nasoală. Cu siguranță că niște microbi își fac de cap în corpul tău, dar semnele nu sunt din cale-afară de alarmante. Un strănut, o durere de cap, o tuse. Nimic insuportabil. Destul de familiar, în plus, ai trăit și zile mai grele . Bei un ceai și aștepți, poate se duce . Apoi, de la o vreme, tusea devine tot mai urâtă și te cam scutură. Ceva din corpul tău simte că nu e chiar de glumă și se luptă să dea afară puroiul din interior. Dar restul corpului încă așteaptă. Primești o serie de sfaturi băbești. Folosește cartofi în spirt, folosește ridiche neagră cu miere. Nu știi bine ce să crezi despre ele, dar te gândești, așa a procedat mama, așa bunica, cine sunt eu să ies din rând? Așa că le încerci. Începi să nu mai dormi noaptea. Nu poți să stai locului, în nicio poziție. Tușești uneori până la lacrimi . Uneori, îi deranjezi pe cei din jur. Te mai culci și pe canapea, căzut în dizgrație. Mergi la medic. Primul se speri...
Continuare »