de ce?
[of, ioana, am asa senzatia ca scriu continuari la ce scrii tu si nu vreau sa te superi in vre-un fel de asta atata doar ca citesc ce scrii si ma inspiri fenomenal de tare]
Ce se intampla cand "simti" un om atat de tare incat il vezi parte din tine si te vezi, simultan, zambindu-ti tie insuti inapoi, din celalalt?Ce fel de legatura e asta? Ma intriga, si nu atat prin cat de mult inseamna ci mai ales prin cat de putin poate uneori sa transpara lucrul asta la suprafata.. suprafata prafuita a intalnirilor cotidiene in orase aglomerate printre firele invizibile ale vietii obisnuite, care ne misca de sus, ca pe niste marionete..
Mi-e nemaipomenit de drag de cate cineva.. citesc ce scrie cineva, de exemplu, si ma astept ca firele si firisoarele care fac internetul sa functioneze si sa ne apropie sa se umfle si sa palpaie de atatea lucruri comunicate si de-atata frumusete. Sau mi-e dor de altcineva, si tacerea ma tapeteaza cu intrebari si idei pe care le-as spune dar nu pot..
Si-atunci cand ne vedem, cand suntem fata in fata? Ce se intampla? Suntem alti noi.. Suntem prea reali, prea de carne, ca sa se mai vada vreun pic din frumosul de dinauntru.. Suntem tristi si orbi si uitam pe cine avem in fata.. De ce?
Ce se intampla cand "simti" un om atat de tare incat il vezi parte din tine si te vezi, simultan, zambindu-ti tie insuti inapoi, din celalalt?Ce fel de legatura e asta? Ma intriga, si nu atat prin cat de mult inseamna ci mai ales prin cat de putin poate uneori sa transpara lucrul asta la suprafata.. suprafata prafuita a intalnirilor cotidiene in orase aglomerate printre firele invizibile ale vietii obisnuite, care ne misca de sus, ca pe niste marionete..
Mi-e nemaipomenit de drag de cate cineva.. citesc ce scrie cineva, de exemplu, si ma astept ca firele si firisoarele care fac internetul sa functioneze si sa ne apropie sa se umfle si sa palpaie de atatea lucruri comunicate si de-atata frumusete. Sau mi-e dor de altcineva, si tacerea ma tapeteaza cu intrebari si idei pe care le-as spune dar nu pot..
Si-atunci cand ne vedem, cand suntem fata in fata? Ce se intampla? Suntem alti noi.. Suntem prea reali, prea de carne, ca sa se mai vada vreun pic din frumosul de dinauntru.. Suntem tristi si orbi si uitam pe cine avem in fata.. De ce?
Comentarii
Uneori am impresia ca am nimerit in perioada si intre oamenii cei mai nepotriviti cu putinta. Mi se pare ca sunt singura intre extraterestrii. Ca nimeni nu ma intelege, ca nimeni nu e pe aceeasi lungime de unda cu mine. Mi-e greu. Mi-e greu sa ma adun si sa ma gandesc ca asa sunt eu, si ca e ok k sunt atat de altfel si ca simt atat de altfel fata de majoritatea celor din jur. Dar uneori ma intreb daca nu cumva e si pb mea ca nu am reusit pana acum sa ma inconjor de oameni care sami semene sau care macara sa ma inteleaga.
Nu stiu ce inseamna sa te vezi in ochii altcuiva. De cand ma stiu mi-am cenzurat externalizarea sentimentelor. Nu am imbratisat cand imi venea sa imbratisez, nu am spus ca iubesc cand era cazul. Nu am dat acel simplu telefon, nu am facut acea simpla vizita. Stii de ce? Din frica de a nu parea deplasata. Pentru ca nu vroiam sa fiu eu plangacioasa, sentimentala, fraiera..nush..e ciudat.
Chiar ma gandeam ieri..am mostenit sensibilitatea asta excesiva de la ai mei. De la tata, si mai ales de la mama. Si ma bucur ca sunt asa. Cred ca eu voi simti viata mai mult decat cei care nu sunt asa. Voi trai mai intens cuvintele, gesturile. Voi plange la filme, ma vor impresiona ochii unui caine, despartirea dintre un barbat si o femeie pe peron, cazurile sociale..
PS: chiar suntem singurele care au urmarit Dansezi pt tine? :P
sincer de prea multe ori am incercat sa ma ...nivelez.. sa fiu ca toti ceilalti, pentru ca e asa de mult mai usor.. si inclusiv acum, atat de multi dintre oamenii cu care ma impart sunt foarte diferiti de mine si unii chiar nu inteleg de nici o culoare din ce sunt facuta. e destul de trist.. de fapt e ingrozitor de trist.. dar n-ar trebui sa ma gandesc la asta