Miresme
Fara sa fiu laudaroasa si fara sa ma suspectati de mass-murderer-ism si nebunie, trebuie sa recunosc ca am o relatie speciala cu mirosurile. Si nu pentru ca as avea un nas fenomenal sau ceva de felul asta, ci doar ca traiesc cele mai intense si interesante amintiri cand recunosc cate-un miros familiar. Azi am simtit miros de vinete coapte, si desi puteti crede ca pofteam la salata de vinete :), ce am simtit a fost o amintire foarte puternica, nici nu stiu de cand, o senzatie de acasa nemaipomenita; mergeam pe straduta din fata blocurilor si totul a devenit linistit si ... bine, in timp ce, simultan, eram rascolita pe dinauntru de o melancolie de neinvins. Am mai patit asa la teatru, unde fiecare piesa o asociez cu parfumul cate unei doamne asezate langa mine :) amintirile astea sunt unul din cele mai frumoase lucruri pe care le avem si ma incanta cum se joaca cu noi asa, cum ne apuca ... de nas, in cazul meu :)
(in poza sunt taiteii de casa facuti de bunica lui Cos, care aveau un miros fenomenal)
(in poza sunt taiteii de casa facuti de bunica lui Cos, care aveau un miros fenomenal)
Comentarii
mie mi-e frica uneori sa ma gandesc asa de departe cand vad cate un om; mi s-a intamplat sa ma copleseasca cate un sentiment in legatura cu un om, de cele mai multe ori la modul egoist(fac legaturi intre ei si mine). cred ca am totusi, cu toate ca multi vor sa ma dezvete de a gandi asa despre mine, un pic de instinct antisocial, o frica de oameni inculcata de mult de tot, si pe care nici o experienta nu o poate schimba. da, asta e. mi-e frica de oameni, chiar si cand e sa-i citesc, deci nu sa interactionez cu ei. mi-e clar ca oamenii pot sa imi faca foarte mult rau(si mult mai rar, foarte mult bine).