O mare mare dezamagire

Va amintiti cand am zis ca a doua mea personalitate doarme aproape mereu? Zilele astea asa imi doresc sa imi doarma amandoua personalitatile... M-am saturat pana peste cap, nu mai pot ploaie, nu mai pot scoala, nu mai pot nesimtire(de oameni pe care trebuie sa-i respecti, de oameni pe care ai vrea sa-i consideri prieteni, de oameni necunoscuti pe strada si pretutindeni), nu mai pot sa fiu luata in ras doar pentru ca uneori(rar) mi se intampla sa fiu serioasa, nu mai pot raceala(atitudine si boala), nu mai pot autobuze care nu vin, nu mai pot coate prin coaste timp de 2 ore de mers acasa, nu mai pot cursuri nefacute(=drumuri de ore intregi absolut futile), nu mai pot ploaie si miros de mucegai si noroi si balti kilometrice si frunze facute pasta sub picioare...
Nu mai pot sa traiesc cu frica a ceea ce va fi DUPA Craciun, vreau Craciunul meu unic, minunat, nesfarsit(adica sa nu-i vad capatul)... vreau ca fiecare etapa sa fie ca un zid dincolo de care sa nu vad ce se afla pentru ca acum innebunesc gandindu-ma mereu la viitor...

"Mas, invitavelmente, um dia o futuro chegou..."(Jacinto Lucas Pires, "Sombra e Luz")