Acordeonul era greu. Asta vedeam eu. Dar nu sunt sigura ca si el simtea greutatea asta. Nu stiu daca si-ar fi tinut in brate copilul cu la fel de multa dragoste—caci dragostea de oameni e, pe semne, mai greu de invatat si de aratat.
Acordeonul ala era mai mult decat un instrument, era mai mult decat o parte a corpului, era, cred, deja intrat de-a binelea in inima si-n firea lui. Un tiganus cu un acordeon mai gras decat el, mai ingrijit decat el, cu siguranta mai iubit.
„Cinspe milioane am dat pe burduf, barosane. Cinspe. Da´le scot eu de Craciun...”
Era dup-amiaza, doar cativa nori, prin geamurile murdare ale autobuzului razele unui soare bucurestean, putin trist, oricum cald. Si vietatea asta cu totul noua pentru mine, un suflet de om pus pe tava in fata unor trecatori bosumflati si intr-un fel, din multe puncte de vedere mai saraci.
„Am schimbat burdufu. Cinspe miloane am dat, da nu´mi pare rau. I-auzi cum suna, i-auzi:”
Si ne-a aratat. Canta frumos, dar nu cred sa-si fi dat prea multa lume seama. Probabil nici eu n-as fi facut-o daca nu l-as fi ascultat mai inainte vorbind. As fi crezut, ca toti ceilalti, ca cerseste, si m-as fi uitat disperata pe geam de teama sa nu ma priveasca in ochi.
Nu, gresesc. Mai sunt oameni care zambesc. Le place muzica de acordeon, se bucura poate ca mai sunt oameni care canta bine. Poate.
„Ia mai termina acum ca ne deranjezi, uite doamna vorbeste la telefon. Termina acum, da?”
„Il incercam, barosane..”
„Da, bine, il incercai, dar acum gata. Suntem obositi.”
Inca doua acorduri, semn ca o replica dintr-asta n-o sa opreasca cantecul dinauntru, si-apoi iarasi, cald, uimitor, cu mare mandrie ne trage de maneca:
„Da´ orga ati vazut-o?” si se-mpleticeste ridicand o ditamai orga electronica. „E iamaha. Vezi barosane? Iamaha. Am luat-o azi, sa vezi de Craciun...!”
„Scoti tu banii pe ea de Craciun, nu?” mila, vag dezgust, invidie poate? Un barbat cu caciula de blana si aer fumuriu.
A coborat la Domenii. O luminita de om, cu un acordeon si-o orga. Care nu cerea bani, si nici macar atentie. Dadea din veselia lui, dadea din talentul lui, dadea o atitudine pe care nu stiu cati din noi se pot lauda ca o au.
Si la drept vorbind, eu cand am sa stiu exact cati bani am sa fac si pe ce, cand am sa pot urca bucuroasa in 300 si sa-mi vina sa vorbesc cu cei din jur din pasiune pentru ceea ce fac?
Comentarii