Rethinking thinking

E ingrozitor sa gandesti prea mult. Si cel mai rau este ca nu ai nici un fel de scapare, odata ce te-au inconjurat gandurile, esti pierdut pe vecie... ai impresia ca te poti trage afara, ca te poti agata de vreun ciot salvator, si cand colo ciotul e tot un gand care te adanceste si mai mult in vartej.
Sa va dau un exemplu... ieri seara am primit un email de la o doamna profesoara, in care erau si informatii de interes comun pentru toata grupa, dar si un raspuns personal la intrebarea mea sfioasa daca as putea lipsi de la un anumit curs(intamplator aflat foarte aproape de Craciun). Dupa ce am citit mailul(si m-am chinuit o multime intrebandu-ma daca tonul lui inseamna sau nu ca am enervat-o pe respectiva doamna :P) am vrut sa asez mailul pe grupul masterului, ca sa stie toata lumea ce s-a hotarat. Ceea ce am si facut.
gandul 1: aoleu, am pus si raspunsul in care imi dadea voie sa nu vin la curs: daca o ia lumea de buna si nu mai vine nimeni la scoala in ziua aia?
(asa ca am sters mailul initial si am scris altul, fara bucatica cu pricina; bineinteles ca nu a mers, au aparut amandoua mailurile unul langa altul, manca-le-ar mama...)
gandul 2: ce-or sa zica fetele? ce o sa inteleaga din faptul ca am vrut sa ascund aia? or sa ma creada ipocrita sau cum? or sa mai vina la curs sau nu?
(asa ca am scris al treilea mail, in care le rog sa nu ia in considerare partea cu lipsitul, ca ar fi urat sa lipsim etc etc)
gandul 3: dar daca ele nu citeau oricum amandoua mailurile, pentru ca pareau la fel, si acum abia le-am atras atentia asupra faptului...
gandul 4: e clar, o sa se prinda toata lumea ca nu vreau sa vin la scoala atunci, or sa imi urmeze exemplul, o sa fie sala goala si profa sigur o sa isi aminteasca ca mi-a zis MIE ca pot sa nu vin si o sa dea vina pe mine
gandul 5: dar e aproape de Craciun! oricum era absurd sa se vina pe 20 la scoala, sambata...
gandul 6: cu atat mai mult, or sa lipseasca, dar profa o sa dea vina pe mine
gandul 7: dar poate or sa vina totusi, pentru ca trebuiesc date si niste proiecte maaaari pe care nimeni nu o sa le termine mai repede, asa ca or sa astepte pana in ultima clipa
gandul 8: dar profa a zis in fond ca am voie sa lipsesc, ea a zis, nu eu, nu e vina mea.
gandul 9: eu am vrut binele tuturor, am vrut sa dau mai departe vestea si uite in ce am intrat...
gandul 10: ba e vina mea, totul e vina mea, sunt o proasta.
gandul 11:aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Pe acelasi subiect (al gandirii excesive) se potriveste si problema cu ipohondria, de care sorumea si mama si... to hell with it.. toata lumea e convinsa ca sufar. Cum zice Ana, ma uit prea mult la House si la Grey's Anatomy si imi intra in cap toate bolile din lume pe care mi se pare dupaia ca le am sau le pot lua.
Ei bine, dar asa, in fiecare serial exista macar o boala... in Prison Break(cel mai prost film de pe lume, apropo) e gata gata sa moara ala de la o tumoare pe creier. In Desperate Housewives sunt orbi, nebuni, femei cu cancer, deprimati, si mai te miri ce. In CSI, morti din toate cauzele posibile. In Californication tocmai scapa domnul Hank de suspiciune de cancer... Ce sa mai, tot ce se da la televizor in zilele astea e cu boli si bolnavi. Si nu mai trec la filme, ca acolo avem jdemii de accidente, tineri comatosisi altele. Deci filmele sunt tabu. Televizorul cu totul e tabu. Sa zicem ca il putem taia de pe lista activitatilor (presupunand ca nu as avea de facut un proiect mare bazat tocmai pe privit la televizor :P).
Revistele si ziarele? Cate din ele vorbesc despre virusi nou-descoperiti, despre pericolele din deodorante si ecrane si caserole si din TOT CE E IN JUR...
Cartile? Si daca nu ar fi asa de multe despre boli (desi sunt)... revenind la problema initiala, aia care doare... cartile, filmele, revistele, viata de zi cu zi ma fac sa imi explodeze capul de atatea ganduri tampite, de atatea griji, de atatea intrebari... cum scap de o problema, imi sare alta in minte...
Si cum nu am cum sa renunt la ele... pentru ca imi plac, pentru ca imi trebuiesc, pentru ca altfel ar fi totul plicticos, daca nu as citi, privi, intelege.... pana unde o sa merg cu nebunia asta de ganduri? Care e metoda secreta de a inchide gandurile nenecesare undeva departe?