Fugitive from justice

Surorii mele ii place dintotdeauna sa ascunda timpul in dulapuri, ca sa nu il auda trecand... sau poate ca sa-l fenteze, pur si simplu. E un truc invatat de la bunicul (care l-a prins pesemne in armata, unde afli ce si cum cu prizonierii...).
Cu toate ca nici unul dintre ei nu mai locuieste aici, ceasurile au ramas ferecate in vitrina, laolalta cu cartile(doar si ele lucreaza, vor nu vor, tot cu timpul). Asta seara, am cautat o carte si am uitat, din neglijenta, usita de la vitrina deschisa, ca sa redescopar, mai tarziu, trecand pe langa biblioteca, ticaitul uitat: m-am speriat de-a binelea, gata gata sa nu mai recunosc de unde vine zgomotul acela innebunitor de ritmic.
Si m-a pocnit gandul ca am lasat timpul sa scape. Ei, n-o fi mare tragedie, mi-am zis, ca avem totusi termopane, usa metalica si daca imi amintesc bine, jos e si interfon...














Cate-un firisor, insa, cu siguranta ca incepe sa se piarda, pe la imbinaturi, prin crapaturile din perete, si-oricat de repede as iesi pe usa, tot se va strecura pe langa mine, vicleanul.

Cand a inceput, asadar, timpul sa treaca? Sau sa conteze ca trece... Cand am zis oare prima data, vai, cat e de tarziu, vai, cum mai trece timpul, vai, parca ieri eram...altcineva: nici nu mai conteaza cine, copil, scoler, fericit, sau asa ceva.

Sa fi fost atunci cand am pierdut si ascunzatorile secrete, locurile vrajite si pline de mister--atunci cand au devenit toate doar locuri ca toate locurile, cu ochi scrutatori, mizerii si batjocura? (sau, cum spuneam mai demult nu mai stiu cu ce ocazie, atunci cand gardul de la Rucar a incetat sa mai fie fortareata, lasand--tradatorul--privirile straine sa intre)

Atunci cand am inceput sa-mi impart vremea cu altcineva, acel cineva foarte important, caruia esti gata sa ii dai atat de mult din timpul tau incat ramai fara rezervele strategice?

Sa fi fost atunci cand am dat primul mare examen? (mare... pfff cate n-au fost mai mari de la puiul ala de examen)

Sau cand m-am mutat cu persoana respectiva, si, ca sa fac loc, am lasat la usa saci intregi de RABDARE, fara de care pierzi fraiele timpului una doua...

Sa fi fost totusi atunci cand am inceput sa pierd din persoanele importante a caror prezenta tinea, ca in pioneze, timpul in loc? (caci acum timpul e scurt si distantele mari--invers proportionale ca intotdeauna.)

Cine mai stie de cand... cert este ca timpul a scapat din ascunzatoare. Si va trebui sa fiu tot mai atenta sa nu-l pierd cu totul. Eventual sa-ncerc sa inghesui la loc in vitrina cat mai mult din el.