Am inconjurat lacul!

La inceput, am luat-o la stanga pe langa lac ca sa scapam de roiul de oameni care daduse, ca si noi, de cer senin si caldurica. Si ne-am hotarat apoi sa ne incumetam la inconjurat lacul... pe jumate ca sa il conving pe Cos ca nu e chiar un fleac, ca sa nu mai rada de tragismul cu care ii spun povestea despre cum am facut eu prima data drumul asta.

(povestea e lunga dar am spus-o de fiecare data cand trebuia sa fac compunerea "o intamplare hazlie" la romana, engleza sau germana; in cateva cuvinte... eram la plimbare in Herastrau cu mama, cu nasa-mea si cu Dragos(fiul ei de vreo 12 ani, atunci). Eu aveam probabil vreo 7 ani. "Si ne-am hotarat apoi sa ne incumetam la inconjurat lacul..." :) de fapt, Dragos a venit cu ideea ca le-am putea speria pe cele doua mame daca am lua-o in sens invers, ca sa le putem iesi inainte, dupa ce vom fi ocolit tot lacul. Bineinteles, cu picioarele noastre de copii, si incepand pe la 5-6 dupa masa, operatiunea s-a transformat intr-o goana nebuna pe intuneric catre ... nici nu mai stiam unde. Eu boceam, Dragos ma ameninta ca ma lasa singura daca mai plang si daca nu fug, apoi se inmuia si imi arata cat de frumoasa era luna plina... In acelasi timp, mamele descopereau just how helpful este politia romana in cazuri de copii disparuti. Mai tarziu, ne-am intalnit cu un om "cu privire blanda"(<---cf Dragos) care, luckily, nu ne-a "facut salam"(<---cf mama) ci ne-a adus teferi la iesirea din parc, unde ne-am regasit cu despletitele noastre mame.). Astazi, plimbarea a fost mai putin aventuroasa, si mult mai linistita. Mai ales ca era o lumina foarte frumoasa, si ca, desi e doar februarie, am putut umbla in bluza.














Mi-a parut, bineinteles, rau de apa cam murdara (cu toate astea, s-a priceput de minune sa reflecte albastrul curat de sus) si de vaporasele parasite in mijlocul lacului (vezi, mama, de ce vroia Dragos asa tare sa se plimbe atunci cu vaporasul? acum nu mai are ocazia).