Dimineata insorita

Cum sa vorbesti despre dragoste? Toate vorbele pe care ti le-as putea spune, si iubirea toata mi se latesc pe fata intr-un zambet care se tot intinde, ca o dara de cerneala lasata de un stilou nepriceput pe o bucata de hartie sugativa. Zambetul asta trebuie sa-l vezi si sa-l citesti ca atare, sa te ghicesti in spatele lui (pentru ca de articulat abia de pot sa articulez al zecelea "te iubesc" pe ziua de azi).
M-am laudat de destule ori cu bogatia de cuvinte care mi-e caracteristica ca sa mor de rusine acum cand in fata ta ma vad goala, dezbracata de propozitii frumoase, doar cu zambetul asta bleg si imens :). Cu ce cuvinte sa-ti mai spun ca azi dimineata, cand soarele incepuse sa-si ascuta gherutele pe tavan, toata lumina aceea nespus de frumoasa pentru mine erai tu. Adica ma bucuram de caldura si de raze, dar ma gandeam la tine si stiam ca tu ma incalzesti mai mult decat orice stea natanga (chiar si daca nu esti aici). [Parca vad ca odata iesita afara o sa ma smotoceasca soarele de gelozie!]
Toate lanturile astea de vorbe sunt prea grele, probabil, ca sa le iau cu mine acolo sus, suuuuus unde ma aflu acum. Eu prea usoara, ele prea grele, le trag de codita si-ncerc sa le-nvart si sa le joc, si-n cele din urma le pierd de tot si ma trezesc c-am ramas cu acelasi, vesnic, "te iubesc..."